Principalele crize și contradicții din România Conceptul tranziției |
II. ROMÂNIA, STAREA DE FAPT
11. Realitatea unei țări este întotdeauna realitatea vieții oamenilor, a cetățenilor țării. Pentru Partidul Democrat, ca partid social-democrat, preeminența politicului asupra economiei este un principiu de bază. Politicul se exprimă prin starea materială, politică, socială, culturală, morală a oamenilor organizați pentru a-și promova interesele și idealurile; politicul este spațiul de sinteză al nevoilor , năzuințelor, talentelor, drepturilor oamenilor și al gradului lor de împlinire. Pentru Partidul Democrat sunt esențiale politicul și capacitatea sa de a genera politici competente, coerente și eficiente. Economia este instrumentul vital, de maximă importanțp, prin care oamenii acced la resursele materiale și financiare necesare împlinirii intereselor lor legitime; economia este spațiul în care se valorifică mare parte din energiile oamenilor, din talentele lor, pentru a crea resursele materiale necesare progresului, bunăstării și siguranței persoanelor, comunităților și națiunii. Din această perspectivă, este datoria permanentă a oricărui partid politic matur și responsabil să dezvolte politicile cele mai potrivite și coerente - în conformitate cu idealurile sale fundamentale - pentru ca economia să fie performantă, eficientă, capabilă să ofere oamenilor resursele necesare. Noi, Partidul Democrat, prin primul guvern democratic și legitim al României de după Revoluție, Guvernul Petre Roman, ne-am angajat în lupta pentru reformă economică și instituțională tocmai pentru a crea posibilitățile de eficientizare a instituțiilor publice, pentru a crea instituțiile pieței, pentru a construi o economie capabilă să ofere resursele necesare oamenilor. 12. Care este starea de fapt a cetățenilor români astăzi, la 11 ani de la înlăturarea dictaturii comuniste? a) Veniturile reale bănești ale populației au scăzut la jumătate față de anul Revoluției; veniturile în natură au scăzut cu aproximativ 16%. b) Veniturile din muncă și capital au scăzut constant în timp ce s-a accentuat periculos polarizarea distribuției lor; practic, aproape jumătate din populația țării trăiește sub pragul sărăciei, 23% dintre români trăiesc în sărăcie extremă, în timp ce numai 200.000 de cetățeni declară că au o viață îmbelșugată, fără îngrădiri materiale. c) De altfel, 80% dintre cetățeni nu mai pot cumpăra obiecte importante de folosință îndelungată, mai mult de două milioane de români nu au locuință, mai mult de 2,5 milioane de români au surse de venit precare, nu muncesc în baza unui contract de muncă și, mai grav, nu participă la sistemele de asigurări sociale. d) 50% din copiii mai mici de 5 ani suferă de anemie carențială cauzată de o alimentație precară și mai mult de 10% din minorii de vârstă școlară abandonează cursurile școlare din motive materiale. e) Veniturile din muncă și capital reprezintă doar 79,4% din totalul veniturilor populației. Din acest punct de vedere, România nu este o societate modernă. Situația României este semnificativ mai dificilă decât a altor țări și starea românilor este mai grea decât a altor popoare care au traversat aceeași experiență istorică postbelică. Care sunt principalele cauze? A. PRINCIPALELE CRIZE ȘI CONTRADICȚII DIN ROMÂNIA 13. Criza cea mai dureroasă din România este cea economică. Este o criză de resurse materiale, tehnologice și financiare, o criză managerială, o criză a instituțiilor pieței, a mecanismelor și instrumentelor acesteia. Unele dintre acestea sunt crize moștenite din sistemul comunist, altele sunt crize de adaptare la fenomenele de integrare zonală, regională sau la cele de globalizare. 14. Criza socială este cea mai gravă pentru viitor. Este criza perspectivelor concrete pentru viitor pe care o percep sau o trăiesc mulți concetățeni. Criza socială înseamnă lipsa cronică a locurilor de muncă, a calificărilor și specializărilor necesare economiei de piață, ca surse legale de venituri pentru familii. Criza socială înseamnă cvasiabsența mijloacelor și mecanismelor de constituire a micului patrimoniu familial (locuință, automobil etc.). Criza socială înseamnă și precaritatea materială/instituțională a sistemelor care oferă educație sau servicii de îngrijire a sănătății. Din nefericire, lipsa de educație creează terenul adâncirii subdezvoltării. Criza lovește în cele mai sărace familii (în România acestea reprezintă jumătate din numărul total al familiilor!) expunând unor riscuri suplimentare familiile cu venituri medii. Criza socială nu atinge categoria de populație cea mai avută, în mod direct, ci îi creează riscuri de instabilitate a statutului propriu prin multiplicarea posibilităților de confruntare cu interesele categoriilor lovite direct de criza socială. Polarizarea socială excesivă constituie o sursă permanentă de tensiuni sociale care pot pune în pericol pacea și echilibrul social. Mai simplu spus, într-o lume plină de sărăcie, degeaba ești bogat. Copilul trebuie să meargă la școală, cetățeanul trebuie să fie ferit de delincvență. Nu-ți poți asigura o poliție privată, ție și familiei, care să te pună la adăpost de delincvență și violență. Și, la urma urmei, chiar dacă ai reuși, ai deveni prizonier într-o colivie de aur! 15. Criza autorităților publice este o criză de autoritate, pur și simplu, dar și o criză de legitimitate a autorității provocată de arbitrariul, superficialitatea și lipsa de sens moral și practic ale multor decizii și hotărâri care emană de la aceste autorități publice, fie ele legiuitoare, executive sau judecătorești, fie locale sau centrale. Simplul exercițiu democratic al alegerii sau al numirii în funcție pe temeiul dosarului profesional se dovedește insuficient în cazul autorităților publice. Coruperea persoanelor care servesc interesul public din interiorul acestor autorități (corupția ajunsă regulă și nu excepție!), accesul la funcții publice pe baze clientelare, incompetența în decizie și celelalte manifestări toxice pun în paranteze chiar funcționarea acestor autorități. Soluția nu se găsește în sfera administrativă, ci în cea politică; această soluție a întârziat să apară, iar Partidul Democrat trebuie să-și asume partea sa de responsabilitate alături de toate partidele din România. 16. Criza spațiului politic are la bază criza conceptelor și valorilor politice fundamentale. Structura partidelor, funcționarea lor, gradul lor de instituționalizare și de profesionalizare în actul politic, atât de criticate de cetățeni, sunt în suferință și din cauza crizei conceptuale. Boala copilăriei politicii în România postrevoluționară se rezumă, până la urmă, la insistența inocentă a partidelor de a inventa vehiculul reformelor necesare plecând chiar de la reinventarea roții. Trebuie să recunoaștem că nici Partidul Democrat nu a făcut excepție, dar a dovedit o constantă deschidere către o nouă abordare a responsabilității asumate în interesul public. 17. Contradicția fundamentală care s-a manifestat în România după înlăturarea comunismului s-a bazat pe un dialog al surzilor între autorități și cetățeni. Mai ales partidele nu au fost atente și respectuoase cu mesajele constante pe care cetățenii români le adresau decidenților. Decizia politică și administrativă nu a cuprins în suficientă măsură interesele și decizia populară de fond. Într-un fle sau altul, partidele au spus constant românilor: "Fiți liniștiți, noi știm mai bine decât voi ce vreți, ce vă trebuie, tranziția este o treabă foarte savantă pe care voi nu o înțelegeți!" Partidele și autoritățile publice au contrazis frecvent publicul, cetățenii, iar realitatea dovedește contrariul: cetățenii au avut dreptate. 18. Decalajele pe care le manifestă România în raport cu țările dezvoltate au crescut pe tot parcursul secolului XX; acesta este un fapt și trebuie să fie tratat ca atare. Este starea de la care plecăm în planificarea strategică a creșterii și dezvoltării durabile viitoare. Avem decalaje economice, decalaje comerciale, decalaje tehnologice, decalaje sociale, decalaje culturale, decalaje instituționale, decalaje democratice și toate acestea se manifestă prin deficite specifice. Foarte importante pentru coeziunea internă (socială și economică) sunt decalajele moștenite și chiar subliniate de evoluțiile ultimilor ani între mediul rural și urban, între săraci și bogați, între femei și bărbați (cel puțin la nivelul salarizării), între regiunile dezvoltate economic și social și cele subdezvoltate din aceleași puncte de vedere. Este timpul să ne punem întrebarea: de ce rezultatele nu sunt pe măsura energiilor și resurselor folosite? B. CONCEPTUL TRANZIȚIEI 19. Tranziția și reforma se exprimă printr-un conținut instrumental, dar au esență politică. Într-o lume educată suficient pentru a decide singură ce vrea și cum vrea, tranziția nu se poate face ignorând interesele de participare la schimbare ale cetățenilor. Partidele românești au acceptat și au operat cu conceptul eronat și toxic al tranziției împotriva intereselor imediate ale oamenilor dar cu final fericit; românii au înțeles esențialul, anume că drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Noi, oamenii politici, nu am fost în măsură să înțelegem mesajul pe care cetățenii ni l-au adresat de sute de ori, că nu mergem pe drumul cel bun, preferând interpretarea acestui mesaj drept expresia inerțiilor de mentalitate. Studiile specialiștilor (din țările dezvoltate, de altfel!) au demonstrat - iar noi am trăit direct acest adevăr - că, dacă reformele, schimbările, înnoirile propuse de autorități nu angajează acordul unei majorități mai semnificative decât cea electorală (aproximativ 80% din populația competentă constituțional să decidă), reformele nu reușesc cu adevărat, în întregime. Ce înseamnă acest lucru? În procesul de tranziție, reformele angajate creează multiple riscuri pe care oamenii nu le acceptă decât dacă tot reformele creează și noi șanse (palpabile, nu teoretice!) pentru ei. Conceptul realist al tranziției care reușește este acesta: reforme împreună cu oamenii, cu respect pentru șansele și interesele lor, nu împotriva lor! Una dintre gravele greșeli ale guvernării 1996 - 2000 a fost că, din cauza unei construcții greșite a politicii fiscale și de credite, alături de unități economice nerentabile care în mod corect și necesar trebuia să fie restructurate, modernizate, își închideau porțile sute sau mii de mici întreprinderi noi, private, și, odată cu acestea, se năruiau și speranțele celor disponibilizați din sectoare mari nerentabile de a-și găsi un alt loc de muncă. Tranziția și reformele implicite reușesc, au succes doar dacă sunt construite plecând de la respectarea intereselor concrete ale cetățenilor, dacă sunt responsabile din punct de vedere social. Reforma care nu ține cont de viața celor mai mulți oameni, de dreptul lor de a spera realist la o viață mai bună, rămâne o reformă pe hârtie, un exercițiu teoretic. 20. Tranziția responsabilă nu are dreptul să planifice victime ale reformelor necesare! Tranziția responsabilă are obligația să gestioneze riscurile presupuse de orice schimbare importantă și să deschidă noi posibilități pentru cei afectați de aceste riscuri! Cea mai fericită situație este aceea în care crearea noilor șanse se bazează pe resurse interne sau externe pe care le avem la îndemână sau le putem atrage; avem ca exemplu tranzițiile reușite ale Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei și ale altor țări care au avut posibilitatea angajării unor resurse financiare, tehnologice și de management externe imediate, din cauze atât obiective, cât și subiective sau istorice. România nu s-a aflat în această situație și, tocmai din acest motiv, ar fi fost și rămâne necesară o mai clară definire a conceptelor și priorităților. Într-o familie săracă și numeroasă, până reușești să-ți sporești veniturile, cel mai important lucru este să-ți stabilești cât mai exact prioritățile, asigurându-ți astfel dezvoltarea, fără a-ți transforma viața într-un calvar. Acesta este noul concept al tranziției pe care îl adoptă Partidul Democrat și pe care se pregătește să-l dezvolte în viitor în politicile de guvernare. Aceasta este perspectiva politică a opoziției constructive pe care Partidul Democrat se angajează să o facă guvernării PDSR. |