II. ROMÂNIA, STAREA DE FAPT
      11. Realitatea unei ţări este întotdeauna realitatea vieţii oamenilor, a cetăţenilor ţării. Pentru Partidul Democrat, ca partid social-democrat, preeminenţa politicului asupra economiei este un principiu de bază. Politicul se exprimă prin starea materială, politică, socială, culturală, morală a oamenilor organizaţi pentru a-şi promova interesele şi idealurile; politicul este spaţiul de sinteză al nevoilor , năzuinţelor, talentelor, drepturilor oamenilor şi al gradului lor de împlinire. Pentru Partidul Democrat sunt esenţiale politicul şi capacitatea sa de a genera politici competente, coerente şi eficiente.
      Economia este instrumentul vital, de maximă importanţp, prin care oamenii acced la resursele materiale şi financiare necesare împlinirii intereselor lor legitime; economia este spaţiul în care se valorifică mare parte din energiile oamenilor, din talentele lor, pentru a crea resursele materiale necesare progresului, bunăstării şi siguranţei persoanelor, comunităţilor şi naţiunii.
      Din această perspectivă, este datoria permanentă a oricărui partid politic matur şi responsabil să dezvolte politicile cele mai potrivite şi coerente - în conformitate cu idealurile sale fundamentale - pentru ca economia să fie performantă, eficientă, capabilă să ofere oamenilor resursele necesare.
      Noi, Partidul Democrat, prin primul guvern democratic şi legitim al României de după Revoluţie, Guvernul Petre Roman, ne-am angajat în lupta pentru reformă economică şi instituţională tocmai pentru a crea posibilităţile de eficientizare a instituţiilor publice, pentru a crea instituţiile pieţei, pentru a construi o economie capabilă să ofere resursele necesare oamenilor.
      12. Care este starea de fapt a cetăţenilor români astăzi, la 11 ani de la înlăturarea dictaturii comuniste?
      a) Veniturile reale băneşti ale populaţiei au scăzut la jumătate faţă de anul Revoluţiei; veniturile în natură au scăzut cu aproximativ 16%.
      b) Veniturile din muncă şi capital au scăzut constant în timp ce s-a accentuat periculos polarizarea distribuţiei lor; practic, aproape jumătate din populaţia ţării trăieşte sub pragul sărăciei, 23% dintre români trăiesc în sărăcie extremă, în timp ce numai 200.000 de cetăţeni declară că au o viaţă îmbelşugată, fără îngrădiri materiale.
      c) De altfel, 80% dintre cetăţeni nu mai pot cumpăra obiecte importante de folosinţă îndelungată, mai mult de două milioane de români nu au locuinţă, mai mult de 2,5 milioane de români au surse de venit precare, nu muncesc în baza unui contract de muncă şi, mai grav, nu participă la sistemele de asigurări sociale.
      d) 50% din copiii mai mici de 5 ani suferă de anemie carenţială cauzată de o alimentaţie precară şi mai mult de 10% din minorii de vârstă şcolară abandonează cursurile şcolare din motive materiale.
      e) Veniturile din muncă şi capital reprezintă doar 79,4% din totalul veniturilor populaţiei. Din acest punct de vedere, România nu este o societate modernă.
      Situaţia României este semnificativ mai dificilă decât a altor ţări şi starea românilor este mai grea decât a altor popoare care au traversat aceeaşi experienţă istorică postbelică. Care sunt principalele cauze?
A. PRINCIPALELE CRIZE ŞI CONTRADICŢII DIN ROMÂNIA
      13. Criza cea mai dureroasă din România este cea economică. Este o criză de resurse materiale, tehnologice şi financiare, o criză managerială, o criză a instituţiilor pieţei, a mecanismelor şi instrumentelor acesteia. Unele dintre acestea sunt crize moştenite din sistemul comunist, altele sunt crize de adaptare la fenomenele de integrare zonală, regională sau la cele de globalizare.
      14. Criza socială este cea mai gravă pentru viitor. Este criza perspectivelor concrete pentru viitor pe care o percep sau o trăiesc mulţi concetăţeni. Criza socială înseamnă lipsa cronică a locurilor de muncă, a calificărilor şi specializărilor necesare economiei de piaţă, ca surse legale de venituri pentru familii. Criza socială înseamnă cvasiabsenţa mijloacelor şi mecanismelor de constituire a micului patrimoniu familial (locuinţă, automobil etc.). Criza socială înseamnă şi precaritatea materială/instituţională a sistemelor care oferă educaţie sau servicii de îngrijire a sănătăţii. Din nefericire, lipsa de educaţie creează terenul adâncirii subdezvoltării. Criza loveşte în cele mai sărace familii (în România acestea reprezintă jumătate din numărul total al familiilor!) expunând unor riscuri suplimentare familiile cu venituri medii.
      Criza socială nu atinge categoria de populaţie cea mai avută, în mod direct, ci îi creează riscuri de instabilitate a statutului propriu prin multiplicarea posibilităţilor de confruntare cu interesele categoriilor lovite direct de criza socială. Polarizarea socială excesivă constituie o sursă permanentă de tensiuni sociale care pot pune în pericol pacea şi echilibrul social. Mai simplu spus, într-o lume plină de sărăcie, degeaba eşti bogat. Copilul trebuie să meargă la şcoală, cetăţeanul trebuie să fie ferit de delincvenţă. Nu-ţi poţi asigura o poliţie privată, ţie şi familiei, care să te pună la adăpost de delincvenţă şi violenţă. Şi, la urma urmei, chiar dacă ai reuşi, ai deveni prizonier într-o colivie de aur!
      15. Criza autorităţilor publice este o criză de autoritate, pur şi simplu, dar şi o criză de legitimitate a autorităţii provocată de arbitrariul, superficialitatea şi lipsa de sens moral şi practic ale multor decizii şi hotărâri care emană de la aceste autorităţi publice, fie ele legiuitoare, executive sau judecătoreşti, fie locale sau centrale. Simplul exerciţiu democratic al alegerii sau al numirii în funcţie pe temeiul dosarului profesional se dovedeşte insuficient în cazul autorităţilor publice.
      Coruperea persoanelor care servesc interesul public din interiorul acestor autorităţi (corupţia ajunsă regulă şi nu excepţie!), accesul la funcţii publice pe baze clientelare, incompetenţa în decizie şi celelalte manifestări toxice pun în paranteze chiar funcţionarea acestor autorităţi. Soluţia nu se găseşte în sfera administrativă, ci în cea politică; această soluţie a întârziat să apară, iar Partidul Democrat trebuie să-şi asume partea sa de responsabilitate alături de toate partidele din România.
      16. Criza spaţiului politic are la bază criza conceptelor şi valorilor politice fundamentale. Structura partidelor, funcţionarea lor, gradul lor de instituţionalizare şi de profesionalizare în actul politic, atât de criticate de cetăţeni, sunt în suferinţă şi din cauza crizei conceptuale. Boala copilăriei politicii în România postrevoluţionară se rezumă, până la urmă, la insistenţa inocentă a partidelor de a inventa vehiculul reformelor necesare plecând chiar de la reinventarea roţii. Trebuie să recunoaştem că nici Partidul Democrat nu a făcut excepţie, dar a dovedit o constantă deschidere către o nouă abordare a responsabilităţii asumate în interesul public.
      17. Contradicţia fundamentală care s-a manifestat în România după înlăturarea comunismului s-a bazat pe un dialog al surzilor între autorităţi şi cetăţeni. Mai ales partidele nu au fost atente şi respectuoase cu mesajele constante pe care cetăţenii români le adresau decidenţilor. Decizia politică şi administrativă nu a cuprins în suficientă măsură interesele şi decizia populară de fond. Într-un fle sau altul, partidele au spus constant românilor: "Fiţi liniştiţi, noi ştim mai bine decât voi ce vreţi, ce vă trebuie, tranziţia este o treabă foarte savantă pe care voi nu o înţelegeţi!" Partidele şi autorităţile publice au contrazis frecvent publicul, cetăţenii, iar realitatea dovedeşte contrariul: cetăţenii au avut dreptate.
      18. Decalajele pe care le manifestă România în raport cu ţările dezvoltate au crescut pe tot parcursul secolului XX; acesta este un fapt şi trebuie să fie tratat ca atare. Este starea de la care plecăm în planificarea strategică a creşterii şi dezvoltării durabile viitoare. Avem decalaje economice, decalaje comerciale, decalaje tehnologice, decalaje sociale, decalaje culturale, decalaje instituţionale, decalaje democratice şi toate acestea se manifestă prin deficite specifice.
      Foarte importante pentru coeziunea internă (socială şi economică) sunt decalajele moştenite şi chiar subliniate de evoluţiile ultimilor ani între mediul rural şi urban, între săraci şi bogaţi, între femei şi bărbaţi (cel puţin la nivelul salarizării), între regiunile dezvoltate economic şi social şi cele subdezvoltate din aceleaşi puncte de vedere. Este timpul să ne punem întrebarea: de ce rezultatele nu sunt pe măsura energiilor şi resurselor folosite?
B. CONCEPTUL TRANZIŢIEI
      19. Tranziţia şi reforma se exprimă printr-un conţinut instrumental, dar au esenţă politică. Într-o lume educată suficient pentru a decide singură ce vrea şi cum vrea, tranziţia nu se poate face ignorând interesele de participare la schimbare ale cetăţenilor. Partidele româneşti au acceptat şi au operat cu conceptul eronat şi toxic al tranziţiei împotriva intereselor imediate ale oamenilor dar cu final fericit; românii au înţeles esenţialul, anume că drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.
      Noi, oamenii politici, nu am fost în măsură să înţelegem mesajul pe care cetăţenii ni l-au adresat de sute de ori, că nu mergem pe drumul cel bun, preferând interpretarea acestui mesaj drept expresia inerţiilor de mentalitate. Studiile specialiştilor (din ţările dezvoltate, de altfel!) au demonstrat - iar noi am trăit direct acest adevăr - că, dacă reformele, schimbările, înnoirile propuse de autorităţi nu angajează acordul unei majorităţi mai semnificative decât cea electorală (aproximativ 80% din populaţia competentă constituţional să decidă), reformele nu reuşesc cu adevărat, în întregime. Ce înseamnă acest lucru?
      În procesul de tranziţie, reformele angajate creează multiple riscuri pe care oamenii nu le acceptă decât dacă tot reformele creează şi noi şanse (palpabile, nu teoretice!) pentru ei. Conceptul realist al tranziţiei care reuşeşte este acesta: reforme împreună cu oamenii, cu respect pentru şansele şi interesele lor, nu împotriva lor!
      Una dintre gravele greşeli ale guvernării 1996 - 2000 a fost că, din cauza unei construcţii greşite a politicii fiscale şi de credite, alături de unităţi economice nerentabile care în mod corect şi necesar trebuia să fie restructurate, modernizate, îşi închideau porţile sute sau mii de mici întreprinderi noi, private, şi, odată cu acestea, se năruiau şi speranţele celor disponibilizaţi din sectoare mari nerentabile de a-şi găsi un alt loc de muncă.
      Tranziţia şi reformele implicite reuşesc, au succes doar dacă sunt construite plecând de la respectarea intereselor concrete ale cetăţenilor, dacă sunt responsabile din punct de vedere social. Reforma care nu ţine cont de viaţa celor mai mulţi oameni, de dreptul lor de a spera realist la o viaţă mai bună, rămâne o reformă pe hârtie, un exerciţiu teoretic.
      20. Tranziţia responsabilă nu are dreptul să planifice victime ale reformelor necesare!
      Tranziţia responsabilă are obligaţia să gestioneze riscurile presupuse de orice schimbare importantă şi să deschidă noi posibilităţi pentru cei afectaţi de aceste riscuri!
      Cea mai fericită situaţie este aceea în care crearea noilor şanse se bazează pe resurse interne sau externe pe care le avem la îndemână sau le putem atrage; avem ca exemplu tranziţiile reuşite ale Cehiei, Slovaciei, Poloniei, Ungariei şi ale altor ţări care au avut posibilitatea angajării unor resurse financiare, tehnologice şi de management externe imediate, din cauze atât obiective, cât şi subiective sau istorice. România nu s-a aflat în această situaţie şi, tocmai din acest motiv, ar fi fost şi rămâne necesară o mai clară definire a conceptelor şi priorităţilor. Într-o familie săracă şi numeroasă, până reuşeşti să-ţi sporeşti veniturile, cel mai important lucru este să-ţi stabileşti cât mai exact priorităţile, asigurându-ţi astfel dezvoltarea, fără a-ţi transforma viaţa într-un calvar.
      Acesta este noul concept al tranziţiei pe care îl adoptă Partidul Democrat şi pe care se pregăteşte să-l dezvolte în viitor în politicile de guvernare. Aceasta este perspectiva politică a opoziţiei constructive pe care Partidul Democrat se angajează să o facă guvernării PDSR.