V. SPAŢIUL CIVIC ŞI SPAŢIUL POLITIC ROMÂNESC
A. SPAŢIUL CIVIC ROMÂNESC
      66. Spaţiul public civic este locul unde cetăţenii se întâlnesc pentru dezbatere, cooperare, dialog şi acţiune, organizaţi în ceea ce se numeşte societate civilă, sindicate, fundaţii, organizaţii profesionale sau culturale, organizaţii pentru apărarea drepturilor omului sau pentru apărarea drepturilor diferitelor minorităţi. Spaţiul civic este spaţiul de evoluţie a civilizaţiei, a culturii, a cooperării şi a dialogului. Spaţiul civic este spaţiul proiectelor comune, al acelor proiecte pe care nu le dezvoltă nici statul, nici piaţa, nici spaţiul politic.
      67. Într-o societate democratică, evoluţiile strategice de mâine ale statului, ale pieţei, ale politicii sunt cele pe care le propune spaţiul public civic. Adâncirea democraţiei se iniţiază prin dezbaterile şi acţiunile definite în acest spaţiu.
      În fond, drepturile egale dintre femei şi bărbaţi au fost, mai întâi, definite şi susţinute de organizaţiile feministe; secolul XX a demonstrat valoarea acestei lupte pentru care susţinerea politică a partidelor socialiste şi social-democrate a fost hotărâtoare.
      Drepturile constituţionale şi legale ale angajaţilor în raport cu angajatorii au fost definite, iniţial, de către organizaţiile sindicale, acestea devenind, ulterior, drepturi constituţionale şi legale prin susţinerea hotărâtă de către partidele social- democrate şi socialiste.
      Istoria acestor relaţii privilegiate şi confirmate de istorie constituie îndemnul şi suportul Partidului Democrat pentru a consolida această colaborare cu spaţiul public civic şi pentru a-şi modifica statutul astfel încât să multiplice formele de colaborare şi susţinere, atât cu partenerii tradiţionali cât şi cu cei pe care transformările actuale îi anunţă (organizaţiile de apărare a drepturilor consumatorilor, spre exemplu).
      68. Constituţia României trebuie să cuprindă dispoziţii noi şi exacte referitoare la spaţiul civic şi la relaţia acestuia cu statul.
      Avem ferma convingere că în procesul de democratizare este nevoie ca textul Constituţiei să definească mai bine şi să lărgească domeniul democraţiei participative; se simte nevoia unor consultări mai frecvente a cetăţenilor prin referendumuri naţionale sau locale, cu privire la deciziile care le afectează direct drepturile şi viaţa.
B. SPAŢIUL POLITIC DIN ROMÂNIA
      69. Confuziile care se manifestă în societatea românească, contradicţiile tranziţiei şi crizele reformei se pot reproşa, într-o măsură semnificativă, spaţiului politic. Partidele nu au reuşit încă să-şi definească identitatea, să-şi clarifice obiectivele, sş-şi maturizeze comportamentele şi să-şi îndeplinească onorabil funcţia de interfaţă societate-stat. România are nevoie de partide puternice, capabile să elaboreze alternative de proiectare a viitorului şi strategii de dezvoltare. Partidele politice adevărate sunt tocmai acelea care dovedesc aptitudinea de a produce idei noi pentru şi despre funcţionarea societăţii.
      70. În partidele româneşti, deseori interesul privat este pus înaintea celui public, relaţia personală înaintea relaţiei instituţionale, tactica înaintea strategiei, impulsul de moment înaintea principiilor, clientela înaintea valorii.
      Astfel pot fi descrise viciile spaţiului politic din România iar unele dintre aceste vicii nu au ocolit nici partidul nostru!
      71. Construcţia programatică neconformă cu interesele publicului, construcţia instituţională haotică şi necorelată cu esenţa dispoziţiilor constituţionale, o cultură a dialogului aflată la începuturi au dus la un mediu politic imatur, foarte conflictual, greu de prevăzut în liniile sale esenţiale şi fără elementele majore necesare continuităţii! Chiar şi alianţele sau divorţurile politice sunt prea adesea conjuncturale şi nu în interesul unor idei. Pe această realitate au proliferat elementele de corupţie, clientelism şi birocratizare excesivă; în ţara noastră, instituţiile publice au devenit ţinte privilegiate ale rentierilor politici, în roluri de funcţionari publici pe care unii le-ar accepta chiar şi fără salariu!
      72. Pentru a înlătura aceste realităţi negative şi pentru a-şi aplica programele, Partidul Democrat are datoria să iniţieze procesul de stabilire a unui mediu politic de dialog, cooperare sau colaborar politică pentru atingerea marilor sale obiective, indiferent de situaţia în care se află (la guvernare sau în opoziţie), folosind instrumente specifice şi neabandonând valorile fundamentale. Dialogul trebuie să înceapă cu partidele parlamentare, în funcţie de compatibilitatea acestora cu politicile partidului nostru.
      73. Partidul Naţional Liberal este singurul partid parlamentar care se declară de dreapta. Construcţia sa ideologică şi instituţională este în curs de realizare, dar se pot înregistra două tendinţe strategice potenţial conflictuale în interiorul său. Una dintre aceste tendinţe este promovarea capitalismului pur şi dur (reforma totală, imediată, indiferent de costurile sociale), dedicată virtuţilor pieţei libere şi hotărâtă să le extindă asupra societăţii. Altă tendinţă este mai degrabă neoliberală, îşi asumă responsabilităţi sociale, dar este tranzacţionistă şi imprevizibilă chiar la nivelul principiilor. Partidul Democrat poate avea o cooperare limitată la câteva ţinte - tactice, mai degrabă - cu PNL, dacă acesta îşi respectă propriul program politic.
      74. Partidele extraparlamentare de dreapta nu sunt interesante decât în măsura în care ele reuşesc o consolidare rapidă şi numai pentru o cooperare punctuală şi limitată, mai ales la nivel local.
      75. UDMR şi alte organizaţii cu reprezentare politică etnică se califică pentru o cooperare politică şi parlamentară cu Partidul Democrat pentru îndeplinirea dezideratelor lor legitime în cadrul statului român aşa cum este acesta definit de Constituţie. Rolul acestor organizaţii politice etnice se va epuiza odată cu atingerea dezideratelor lor constituţionale şi pe măsura epuizării extremismului şovin, xenofob, intolerant prezent în afara sau în interiorul lor.
      76. Partidul România Mare este un partid cu o consistentă componentă politică de extremă dreaptă populistă şi, din acest motiv, Partidul Democrat nu poate stabili nici un fel de relaţii cu acest partid intolerant şi xenofob. Partidul Democrat are chiar datoria de a acţiona pentru epuizarea şanselor politice ale partidelor de tip extremist.
      77. Partidul Umanist Român, cu o insuficientă definire politică actuală în raport cu partidele din alianţa PDSR, indică unele strategii şi obiective politice interesante, apropiate de obiectivele Partidului Democrat şi pentru care dialogul, în anumite forme de cooperare, este posibil şi recomandabil.
      78. Partidul Social Democrat Român, fostul nostru aliat, este un partid care va fuziona cu Partidul Democraţiei Sociale din România (partidul aflat la guvernare) în cel mai scurt timp. Definirea oricărui tip de relaţie nu mai are rost.
      79.Partidul Democraţiei Sociale din România se autorecomandă ca fiind un partid social-democrat modern, de centru-stânga. Programul său politic şi programul de guvernare ridică multe semne de întrebare asupra elementelor de calificare politică:

Social-democraţia aplică de decenii, constant, politici de descentralizare iar primele măsuri guvernamentale ale PDSR sunt preponderent de recentralizare a ceea ce s-a descentralizat în guvernarea anterioară.

Modernitatea unui partid social-democrat constă, între altele, şi în definirea categoriilor/claselor sociale în raport cu veniturile, cu nivelul aşteptărilor, cu nivelul de educaţie, cu puterea de economisire/investire. Aşa se definesc, în modernitate, clasa mijlocie şi clasele populare. PDSR se declară exponentul clasei salariale (muncitori, intelectuali, salariaţi), al clasei de mijloc (ţărani, antreprenori agricoli, întreprinzători mici şi mijlocii) şi aplică politici conforme programului său politic. Criteriul de definiţie a claselor, în funcţie de proprietate, îl apropie, însă, de teoria marxistă.

Clientelismul politic dovedit odată cu revenirea la guvernare se dezvoltă într-un ritm atât de rapid şi de susţinut, încât aminteşte deja de practicile partidului unic. Aproape toată administraţia publică şi ierarhia serviciilor publice sunt supuse, în această perioadă, unui agresiv proces de clientelizare şi fidelizare politică PDSR. De altfel, odată aflat la guvernare, PDSR a renunţat la aproape toate măsurile de natură economică sau socială care îl identificau în stânga spectrului politic.
      Acestea sunt doar trei dintre argumentele noastre că PDSR nu s-a reformat şi nu s-a modernizat în suficientă măsură pentru ca dezideratul de unitate a social- democraţiei să se producă în viitorul foarte apropiat. Suntem încă mult prea diferiţi şi acesta este motivul pentru care Partidul Democrat este şi rămâne alternativa social-democrată modernă şi reformatoare.
      80. Partidul Democrat are datoria şi posibilitatea de a izola partideleextremiste, de a colabora cu partidele democratice şe opoziţie în limitarea politicilor centraliste ale PDSR şi de a coopera la iniţiativele corecte, echilibrate ale Puterii.
      De asemenea, Partidul Democrat îşi asumă responsabilitatea pentru rezultatele negative de la alegerile generale din noiembrie 2000 şi va opera toate schimbările necesare în structurile interne de decizie, în construcţia sa instituţională şi în modul de colaborare şi dialog cu societatea civilă, cu cetăţenii.